Pe acoperișul României, Vârful Moldoveanu: 2544m

Scris de | România, Ture pe Munte

Pe drumul cel mai scurt catre "acoperisul României".

Ideea de a ajunge intr-o buna zi pe cel mai inalt vârf montan din România m-a urmarit înca din tinerețe. Nu știu de ce, dar în iureșul vieții, de fiecare dată altceva a fost mai important si nu am ajuns sa il urc incă.

Iata insa ca in vara asta, dupa cateva amanari din pricina vremii ploioase, mi-am luat inima in dinti si cu ochii pe Weather.com, alaturi de Misu si Dede, bunii mei prieteni, am zis sa o facem si pe asta. Stiam din alte articole de pe net, ca drumul cel mai scurt catre varf este prin Valea Rea, pornind de le Stana lui Brunei.

De la București la Cabana Răsărit de Soare

Avand in vedere lungimea traseului si dorinta noastra de a urca si coborî in aceeasi zi, ne-am decis sa plecam din Bucuresti cu o seara inainte, sa dormim la o pensiune pe undeva si apoi, dis de dimineata, sa incepem urcusul.

Zis si facut. Am plecat din Bucuresti intr-o zi de marti, dupa orele dupa-amiezii si multumita lui booking.com, am gasit o cabana unde sa punem capul in apropierea drumului catre localitatea Slatina, de unde stiam ca incepe drumul neasfaltat care duce la Stana lui Brunei.

Cabana aleasa se numeste Rasarit de Soare din satul Galesu si trebuie spus ca este un loc excelent de oprire pentru cei ce doresc sa se avante pe traseele de urcare din judetul Arges catre Fagaras, fiind pozitionata excelent fata de traseele montane.

Marius, proprietarul ne-a asteptat cu un pahar de tuica, cu o ciorba fierbinte si o friptura, facandu-ne sederea cat mai placuta.

Iata cateva imagini de la cabana, pentru cei care au in gand sa se opreasca in drum.

Drumul până la Stâna lui Brunei

De dimineata, ne-am sculat devreme si pe la ora 6 am plecat deja la drum.

Pana in localitatea Slatina, Arges, drumul este asfaltat si in buna stare. De la cabana nu ne-a luat mai mult de 20 de minute pana aici, pe traseul: Uleni, Jgheaburi, Corbi, Sboghitesti, Slatina. De aici insa si pana la capatul drumului neasfaltat ce se opreste chiar in fata Stanei lui Brunei, ne-a luat inca 2 ore batute pe muchie.

Drumul neasfaltat, este destul de accidentat pe unele portiuni si datorita intenselor activitati forestiere (sincer nici nu stiu cat de legale sunt dupa privirile intunecate ale celor intalniti in focul actiunii), exista portiuni cu gropi adanci sau cu grohotis tras pe carosabil de trunchiurile taiate. Cu o masina cu garda rezonabila la sol insa, se poate ajunge pana la capatul drumului fara prea mari probleme.

Drumul urmareste valea Râului Doamnei, până dupa barajul de acumulare de la Văsălatu. De aici, tinand mereu pe partea stângă,  drumul șerpuieste prin padure, finalizandu-se cu o parcare chiar in fata Stanei lui Brunei. Cum ai ajuns aici, privelistea care se deschide in fata ochilor este fabuloasa, verticala masivului montan oferind o priveliste de neuitat.

Stâna lui Brunei – Căldarea Văii Rele

Drumul porneste chiar din fata stanei, din pacate parasita, de la o altitudine de 1460m. Poteca urca pe partea dreapta a vaii, mai intai usurel, printr-un luminis cu urzici inalte (atentie la picioare), apoi prin padure si golul alpin.

Marcajul turistic este triunghi rosu, iar poteca este formata din doua sectiuni de urcare destul de abrupta, care te solicita fizic de indata ce ai inceput sa urci.

Este recomandabil sa va umpleti bidoanele cu apa inainte de plecare deoarece paraiele sunt destul de greu accesibile pe aceasta portiune din poteca. Doar pe la jumatatea urcusului, poteca este intersectata de un parau ce trebuie traversat din piatra in piatra si de unde va puteti aproviziona cu apa.

Privelistea, este insa fantasica! Am prins o zi cu cer senin si dupa cum se vede si in poze, peisajul este aproape ireal.

Perspectiva spre Caldarea Vaii Rele, de unde se pravaleste pe o inaltime de cateva zeci de metri o cascada splendida.

Drumul urca pieptis, dar poteca este destul de sigura si nu are portiuni descoperite. Poate fi urcata fara probleme de orice persoana cu o conditie fizica peste medie si cu incaltaminte adecvata. De la jumatate, poteca trece peste portiuni de piatra si grohotis, care are tendinta sa alunece, dar cu putina atentie se poate urca fara probleme.

Pana in caldarea Vaii Rele diferenta de nivel, este destul de mare. Altimetrul nostru masura la intrarea in caldare o altitudine de 2050 m, prin urmare este nevoie de ceva transpiratie pentru a ajunge sus. Decorul este insa superb, iar pe traseu se pot face opriri pentru a vedea de aproape diferitele caderi de apa ce se insira pe drum.

Urcusul pana in caldarea Vaii Rele dureaza aproximativ o ora, fara graba, cu cateva opriri pe versantii umbriti. De indata de ati ajuns in caldare, observati pe stanga sursa superbei cascade ce se pravaleste pe o inaltime de 30-40 de metri. Este un mic rau, ce serpuieste catre iesirea din galeata Vaii Rele. Acolo ne-am si oprit pentru odihna si pentru masa de dimineata.

In caldarea Vaii Rele, la punctul de varsare in Cascada.

Căldarea Văii Rele – Iezerul Triunghiular – Portița Viștei

Poteca continua prin mijlocul platoului format intre Galbena si Varful Rosu pe partea stanga si muchia Vaii Rele pe partea dreapta. Panta este lina, usor de parcurs.

Este o portiune care pe alocuri musteste de apa, asa incat este recomandabil sa urmati poteca si sa cautati locuri bune de traversare a firului de apa, pentru a nu va uda la picioare.

Pe versantul din partea dreapta a vaii, este o stana temporara, unde sunt cativa caini, dar se vede ca sunt obisnuiti cu turistii si nu ne-au creat nici un fel de probleme.

Urcusul se accentueaza treptat, pe masura ce ne-am apropiat de caldarea Iezerului Triunghiular. Acesta este pozitionat in partea stanga a vaii pe directia de urcare si reprezinta un loc bun de campare pentru cei ce hotarasc sa instaleze cortul peste noapte in caldare.

Iezerul Triunghiular, de sub varful Moldoveanu.

Urcusul devine apoi din ce in ce mai abrupt, pe masura ce ne apropiem de saua reprezentata de Portita Vistei. Poteca devine tot mai pietroasa si urcusul mai anevoios.

Urcusul catre Portita Vistei

Parcursul de la intrarea in caldare, pana la Portita Vistei (2310m) ne-a luat cam 45 de minute. Odata ajunsi in șa, trebuie sa fiti atenti la semne, deoarece marcajul se schimba.

Spre dreapta, din Portita Vistei, poteca urmareste creasta spre refugiul Vistea, aflat intr-o șa cam la 30 de minute distanta.

Vedere din Saua Vistei spre Refugiul Vistea, mic in zare.

Urcusul spre varful Moldoveanu, destinatia noastra, este insa in partea stanga, si incepe sustinut, catre varful Vistea Mare, fiind marcat cu banda rosie.

Vedere in partea stanga din Portita Vistei, catre varful Vistea Mare si Moldoveanu.

Portiunea de traseu prin caldarea Vaii Rele nu este foarte solicitanta. Doar in sectiunea finala, urcusul devine destul de abrupt, dar fara sa existe vreun pericol.

Este obligatorie aprovizionarea cu apa in zona inferioara a caldarii, deoarece de la Iezerul Triunghiular in sus nu veti mai gasi nici o sursa de apa.

Ne-am tras sufletul vreo 5-10 minute in șa, dupa care am facut stanga pe traseul marcat cu banda rosie, catre varful Vistea Mare.

Portița Viștei – Varful Viștea Mare – Vârful Moldoveanu

Portiunea finala a traseului se constituie intr-un drum clasic de creasta, compus din doua sectiuni: Portita Vistei – Varful Vistea Mare (2527m) si Varful Vistea Mare – Varful Moldoveanu (2544m).

Pe prima sectiune, catre Vistea Mare, urcusul este abrupt si serpuieste mai intai pe un teren cu iarba, urmat de o sectiune stancoasa ce necesita putin efort de catarare si atentie la pasit. Drumul nu este insa descoperit, gradul de periculozitate fiind unul mediu.

Poteca urmareste in mod constant muchia crestei Vistea Mare, stancile luand locul terenului cu iarba. Este recomandat sa nu va aventurati pe acest traseu fara incaltaminte adecvata si mai ales fara ceva antrenament prealabil de catarare pe stanci.

Urcarea din saua Portita Vistei pana in varful Vistea Mare ne-a luat aproximativ 30 de minute.

Pe drumul de urcare catre Vistea Mare vremea a devenit putin mai instabila si din pacate am fost invaluiti de nori. Asta ne-a cam stricat perspectiva, asa incat, dupa ce am bifat rapid varful Vistea Mare am continuat traseul de creasta catre Varful Moldoveanu, destinatia noastra finala.

Am continuat asadar pe poteca de creasta, catre Varful Moldoveanu, marcata acum cu cerc rosu, care este aproape orizontala in aceasta sectiune.

Pe o portiune de 5-6 metri, poteca este insa descoperita in ambele parti! Prin urmare este necesara atentie sporita la traversare si un bun echilibru. Nu este o sectiune recomandabila celor neinitiati.

Drumul urca in mod constant, strecurandu-se cand pe o parte cand pe cealalta a crestei muntoase. Unele portiuni sunt destul de abrupte si deci nu sunt recomandate celor cu rau de inaltime :).

O portiune, intr-o saritoare, chiar sub varful Moldoveanu, este complet descoperita, fiind dotata cu lanturi. Nu este insa din fericire foarte lunga. Dupa lanturi poteca se stabilizeaza si ajunge in sfarsit la borna topometrica de pe varful Moldoveanu.

Bucata de la Vistea Mare pama la Varful Moldoveanu ne-a luat de asemenea cam 30 de minute. Asa se face ca am totalizat un timp de aproximativ 4 ore de urcare, cu tot cu pauzele inerente.

De sus din varf, privelistea este splendida. Am stat vreo 10-15 minute sa o admiram si am pornit inapoi urmand acelasi drum.

Concluzii si recomandari

Din pacate, pentru persoane de varsta noastra, coborarea este totdeauna mai dificila decat urcarea. Vorba lui Alecsandri: „Mai lunga-mi pare cale acum la-ntors acasa…”.

Asa se face ca la coborare, urmand acelasi traseu, am facut aproape cam cat am facut la urcare, adica vreo 3 ore si jumatate. Pantele constante, abrupte si pietroase, ne-au cam facut zile fripte la genunchi. Cu toate astea, am ajuns cu bine la stână, de unde, dupa doua ore chinuitoare pe drumul neasfaltat pana la Slatina, am plecat acasa catre Bucuresti.

Traseul descris, este cu siguranta cel mai scurt mod de a ajunge pe varful Moldoveanu si poate fi efectuat, intr-o singura zi cu vreme buna.

Este totusi necesar sa ajungeti foarte devreme la intrarea in Valea Rea. Noi am plecat pe traseu pe la ora 8:45, am ajuns in varf in jur de ora 13:00 si am coborat inapoi pe la 16:30. Altfel riscati serios sa va prinda noaptea pe drum. Pentru o astfel de situatie, nu uitati sa luati o lanterna cu voi!

Varianta cea mai buna este sa dormiti undeva in zona si sa porniti la primele ore ale diminetii, cum am facut noi.

Asta va garanteaza o zi plina de urcare si suficient timp pentru coborare. Nu uitati ca se consuma in plus 4 ore, dus si intors pe „drumul oaselor”, de la Slatina la Valea Rea!

Va urez asadar tuturor drum bun si vreme faina!

Daca ți-a plăcut, partajează articolul cu prietenii tăi!

Ultima modificare: 9 octombrie 2019

Comentează articolul