Scris de De cate ori deschizi un ghid despre Mallorca, fie el offline sau online, vei gasi cu siguranta mentionate acolo cu litere de-o schioapa cateva obiective pe care nu ar trebui sa le ratezi. Acestea sunt Far de Formentor, Sa Calobra si Port de Soller cu al sau trenulet.
Acuma sigur ca nici noi nu aveam cum sa ratam asemenea locuri, de vreme ce generatii intregi de turisti le-au laudat atata.
Ne-am pus asadar la drum pe un traseu care urmareste litoralul nord-vestic al insulei prin vestita Sierra Tramuntana. Iata traseul nostru in continuare.
In prima lui parte am ocolit golful Pollenca cu obiectivul de a ajunge pe jos daca se poate, la vestitul Far de Formentor, afisat la loc de cinste pe „coperta” insulei.
Drumul prin golf nu are nimic deosebit de mentionat, peisajele frumoase incepand odata cu serpentinele de la iesirea din oras. Drumul urca in cateva curbe stranse pana sus pe platoul Capului Formentor.
Drumul continua printr-o padure pana la vestita Platja de Formentor. Aici ne-a intampinat un afis mare cat casa cum ca circulatia mai departe nu ar prea fi permisa. Ne-am luat si noi dupa ceilalti si am continuat drumul, cu gandul sa urmam soseaua pana unde va fi cu putinta, urmand apoi sa o luam la pas.
Peisajul este frumos, iar la un moment data se ajunge intr-un superb punct de belvedere denumit Panoramica al Cap de Formentor. Iata cateva imagini surprinse de acolo. Privelistea iti taie intr-adevar respiratia.
In continuare drumul continua spre Farul Formentor, asa ca am continuat sa urcam suita de serpentine ce urca aproape pieptis pe versantul muntos. Dupa un tunel spectaculos ce strabate versantul vestic si inca doua curbe am avut insa o surpriza. Drumul mai departe era inchis din pacate pentru masini. Am lasat masina si ne-am continuat drumul pe jos, cu rucsacul in spinare.
Pe mana stanga am avut o priveliste superba cu Plaja Cala Figuera, o plaja izolata la care se ajunge cu greu pe o poteca prin padure.
Ne-am continuat drumul si spre surpriza noastra, dar si a zecilor de ciclisti si drumeti, dupa cateva curbe, am intalnit un cerber ce statea sub o umbrela in capatul drumului oprind orice fel de acces catre far. Chiar si pe jos.
Nu m-am putut abtine sa nu ma gandesc la deziluzia bietilor oameni care au plecat pe jos de la Plaja de Formentor si care dupa doua ore de mers au ajuns aici fara a putea macar sa atinga obiectivul final: Farul Formentor.
Oricat am incercat nu am reusit sa pricep motivatia insului cu pricina, o rotita in masinaria primariei locale, dar na, ce sa-i faci, ne-am multumit cu cateva poze de unde am putut cu farul si am facut cale intoarsa.
Am plecat mai departe catre obiectivul nostru final, Sa Calobra. Dupa coborarea din Golful Pollenca, drumul urca pieptis prin Sierra de Tramuntana.
Trebuie spus ca peisajul este realmente unic. Asta multumita specificului geologic al crestei muntoase pe care o strabati. Datorita eroziunii stancilor, acestea au capatat toate niste striatii verticale care sunt unice. Iata cateva imagini in continuare.
Am trecut pe drum si pe la sanctuarul Lluc, in fapt o manastire fondata in secolul XIII, loc de pelerinaj, considerat cel mai sfant loc de pe insula. Pacat de reclama, pentru ca sincer Lluc a fost a doua dezamagire de pe traseu.
La intrare te intampina o ditamai parcarea, croita probabil pentru roiurile de credicniosi ce banuiesc ca viziteaza manastirea la evenimentele din calendarul lor religios.
Ne-am asezat cuminte masina in parcare, ca romanul, cu respect pentru cele sfinte, fie ele si catolice si ne-am indreptat spre punctul de informare sa aflam si noi ce si cum si sa platim parcarea. Acolo surpriza! Cu ochii pe ceas, au trecut cam 10 minute in care dom’soara de la ghiseu a vorbit peste capul nostru cu un politai local. Desi am rugat-o sa ne dea oleaca de atentie, nimic, si-a continuat discutia in continuare.
Vazand ca nu avem nici o sansa, am dat sa plecam si observand ca ne-am pierdut rabdarea, ne-a bagat in sfarsit si pe noi in seama. Cu o indiferenta demna de cauze mai bune ne-a invrednicit cu cele cateva explicatii si un pliant dupa care si-a continuat tacticos conversatia cu colegul politai.
Cred ca din toate experientele de pana acum tipa de la manastire a batut recordul, fiind depasita poate doar de ospatarii sictiriti din cafenelele din Paris.
Este un alt efect al turismului de masa, vizibil din pacate si la noi in patrie, pe litoral. Din categoria „las ca vin ei altii daca nu-ti convine, ca doar are balta peste”.
Manastirea e modesta si in afara unui altar cu o fecioara sculptata in lemn de culoare neagra, considerata a fi parte a legendei intemeierii, nu prea are ce oferi. Acelasi aer de „lasa-ma sa te las” am intalnit la tot pasul in incinta, cu oameni plictisiti sa iti ofere explicatii, asa ca am luat-o repejor mai departe catre Escorca, localitatea din care stiam ca vom merge pe un drum spectaculos catre Sa Calobra.
Si de data asta mama natura a spalat pacatele localnicilor, pentru ca drumul de la Escorca la Sa Calobra este fara doar si poate cel mai spectaculos din Mallorca.
Drumul de la Escorca la Sa Calobra are in total 9,5 Km si contine nu mai putin de 26 de serpentine in ac de păr. Cu o rampa medie de 6.8%, include unele portiuni unde rampa este de 11%.
De sus din soseaua Ma-10 pana in pasul Colls del Rais sunt cam 2,5Km, restul drumului coborand in serpentine stranse pana in satul Sa Calobra. Ultimii 3 Km sunt cel mai periculosi, lipsind parapetii de protectie.
Drumul a fost proiectat de inginerul Antoni Paretti si a fost construit manual, fiind dat in exploatare in anul 1932.
Este un drum foarte ingust si de aceea, destul de periculos. Trebuie multa atentie la curbe, mai ales daca te intalnesti cu alte masini venind din sens opus. In varf de sezon, cand traficul e maxim, cred ca poate fi un calvar sa conduci pe aceasta portiune.
Nu sunt refugii si trebuie sa fii atent la claxoane, deoarece autocarele claxoneaza din timp, cam ca pe coasta Amalfitana, sa te opresti si sa le faci loc sa treaca. Mai ales cand vin de dupa colt si nu le vezi de departe.
Am incercat sa surprindem intr-un film cele mai importante momente ale coborarii catre Sa Calobra. Iata ce a iesit.
Sa Calobra inseamna sarpe in limba Catalana. De unde si numele de drumul sarpelui pentru soseaua ce coboara in sat.
Odata ajuns aici, poti parca intr-o parcare amenajata situata la intrarea in sat si dupa cateva sute de metri ajungi in Portul Sa Calobra.
Aici dai din pacate iarasi de semnele inconfundabile ale turismului de masa. Restaurante de tip „impinge tava”, mese murdare, galagie si preturi absurde.
Fiind deja ora pranzului, am facut greseala sa intram in singura carciuma care titra „servire a la carte” in speranta unei experiente deosebite datorita panoramei frumoase a golfului. Ce deziluzie… A fost probabil cea mai mizerabila si mai scumpa masa pe care am luat-o pe insula.
Nu va recomand de aceea sa intrati in vreun restaurant din port. Admirati natura, dati o fuga pana la Plaja Sa Calobra si faceti cale intoarsa. Sunt destule restaurante cum se cade sus pe soseaua Ma-10 sau in localitatile din drumul principal.
Am luat-o si noi asadar catre Plaja Sa Calobra, pe drumul ce serpuieste din port, pe versantul drept al vaii.
Accesul la plaja se face printr-un tunel sapat manual in stanca, de unde se pot vedea panorame superbe ale golfului. Am incercat o filmare a accesului prin tunel si iata ce a iesit:
Plaja Sa Calobra reprezinta de fapt capatul dinspre mare al unui torent denumit Torrent de Pareis, ce porneste din munti, undeva mai sus de localitatea Escorca si se varsa in mare prin deschiderea ingusta ce formeaza „plaja”. Am pus ghilimelele de rigoare deoarece, asa cum se observa si din film, locul e departe de a fi o plaja.
Intreaga zona e acoperita de pietre rotunde aduse de torent de pe munte si ingramadite in lungul firului de apa pana in golf. Daca nu esti atent, iti sucesti usor un picior pana sa ajungi sa faci si o baie.
Cu toate astea, aiuriti de reclame si de imaginile din unghiuri perfecte cu plaja, o gramada de oameni vin aici si incearca sa se intinda pe pietroiele alea. Am inteles ca in lunile de varf, nu ai loc sa pui un ac pe toata intinderea de pietroaie de la varsare.
Mi-am spus „mare ti-e gradina ta Doamne…” si m-am minunat de usurinta cu care oamenii se iau unii dupa altii, indragostindu-se de o poza desi stau cu fundul pe bolovani pe o insula cu sute de plaje de nisip fin.
Peisajul grandios ne-a rasplatit insa din plin pentru drumul facut pana aici, in ciuda experientei nu tocmai placute cu oamenii locului.
Torrent de Pareis este un fir de apa temporar, ce in perioadele ploioase se revarsa, preluand prea-plinul rezervorului de apa de la S’Enterforc.
Din cate am inteles coborarea pe torent de la Escorca este posibila, dar sunt necesari bocanci de munte si o buna pregatire fizica, deoarece drumul, desi uscat in timpul verii, este presarat cu bolovani de dimensiuni mari peste care trebuie sa treci. Este un traseu de vreo 6 ore pe care l-am pus pe lista insa pentru o drumetie ulterioara.
Concluzii si recomandari
Dupa experientele drumului prin Sierra Tramontana pot spune cu mana pe inima ca zona este cu siguranta cea mai spectaculoasa de pe insula. Relieful este fabulos, iar drumurile in serpentina iti taie respiratia.
Din pacate serviciile publice de la obiectivele pe care le-am vizitat nu se ridica la inaltimea frumusetilor naturii. Mi s-a parut ca oamenii care te servesc sunt efectiv satui de atatia turisti, de unde si sentimentul de lehamite ce se citeste pe fata lor. Cu toate astea preturile sunt destul de piperate, adaptate de fapt veniturilor turistilor teutoni, prezenti mai peste tot pe insula.
Prin urmare va recomand sa ocoliti locatiile in care se inghesuie multi turisti, laudate prin pliante, pentru a va menaja si a va bucura de natura splendida din zona. Bafta si drum bun!
Ultima modificare: 23 iunie 2022